Trei ani de viață la casă
După trei ani de locuit la casă, am înțeles cu adevărat ce înseamnă schimbarea aceasta. La început a fost vorba despre adaptarea la un nou ritm de viață, unul care nu-mi era complet străin, dar care aducea multe schimbări. Acum însă, totul s-a așezat într-un ritm stabil.

Ce am învățat
Am învățat că o casă îți oferă spațiu și liniște, dar îți cere la schimb timp și puțină răbdare – mai ales când ai curte mare, pomi, grădină sau animale de companie.
Curtea a devenit locul unde se desfășoară jumătate din zi: dimineți cu aer rece, serile de poveste, weekenduri pline de conexiune.
Nu e mereu ușor, dar tu alegi constient cât de mult dorești să-ți încarci programul. Casa te învață să fii prezent – să planifici, să plantezi, să strângi, să rezolvi, să te conectezi cu eul din tine, să te relaxezi, să simți că, uneori, senzația de oboseală se amestecă cu satisfacția că tot ce vezi este rezultatul mâinilor și grijilor tale.
După trei ani, pot zice că viața la casă e perfectă. E locul în care îmi vad copiii crescând într-un ritm cât se poate de natural, la care acum 10 ani doar visam.
Ritmul vieții încetinește când nu mai alergi după lucrurile care crezi ca te vor face fericit.

Alt ritm
Drumurile sunt mai lungi, dar senzația de „acasă” când intri pe poartă compensează. Copiii cresc cu o libertate greu de găsit la bloc: alergatul prin curte, diminețile prin rouă, prin ploaie, prin zăpadă, plimbările cu bicicleta, contactul cu pământul zilnic și nu mai zic de gălăgia fără griji. E fix ce-mi doream pentru copiii mei. E cel mai minunat dar, pentru că lucrurile mici dau sens și valoare vieții.
Acum, casa nu mai e doar o cladire, e un mic univers al nostru, unde fiecare scrie o poveste în felul sau.

Timp pentru toate
Mi-am propus ca în fiecare an să celebrăm această zi, ca să ne amintim mereu de toate darurile din viața noastră, începând cu copiii și continuând cu cele materiale.
Ieri când le-am zis fetelor că astăzi este o zi mare pentru noi, deja au început să caute rețete de tort, fiindcă a devenit o tradiție ca în această zi să sărbatorim cu tort, iar când îl servim să ne amintim de tot ce ne-a făcut fericiți în anul care a trecut.
De trei ani în preajma zilei de 22 noiembrie iau o lenjerie de pat și parcă gestul acestă mic a devenit un fel de ritual al începutului: o promisiune de prospețime, de somn bun și de energie nouă.

Un mic tezaur al nostru
Anul acesta vreau să facem și cutiuța cu amintiri, pe care o vom deschide când împlinim 10 ani de stat la casă. Fiecare dintre noi va pune în ea un bilețel cu impresii și gânduri care va fi un mic tezaur al familiei, lăsat în grijă timpului.
Un îndemn pentru mine, care poate fi pentru toti cei care aleg să citească aceste rânduri.
Trăiește frumos și intens fiecare clipă, pentru că nu te vei mai întâlni cu ea niciodată.


