Fitoterapie - puterea plantelor

Postul alimentar instrument vital pentru detoxifiere

Cu adevărat postul alimentar contribuie la eliminarea toxinelor și a reziduurilor nocive din organism, dar totodată el poate ajuta la vindecarea bolilor, revigorarea corpului și a minții.

 Ideal ar fi să asociem postul alimentar cu postul minții. Să ne curățim mintea, inima de tot ce ne apasă, să fim mai buni, plini de pace, iubire și să ne gândim mai mult la suflet. Să căutăm o detoxifiere sufletească mai întâi de toate, pe care apoi să o asociem cu cea trupească.

Medicament pentru trup

Postul este cea mai banală metodă de detoxifiere, cea mai ieftină și la îndemâna oricui. Aparatul digestiv are mare nevoie de pauze, deoarece doar așa are capacitatea de refacere a structurilor și a fiziologiei lui. Debarasarea de toxine se produce doar când facem pauze, iar prin practicarea postului alimentar putem să ne bucurăm de acest serviciu natural, pe care corpul nostru îl poate face, doar dacă noi îi oferim acest prilej. Ca postul să fie desăvârșit trebuie să-l asociem cu postul spiritual. Când trupul este mai slăbit și mintea este mai clară și deciziile pe care le luam sunt mai bune.

Putem practica post intermitent (1-2 zile pe săptămână ) sau post de până la 40 de zile. Fiecare alege varianta care i se potrivește și în funcție de antrenamentul pe care îl are.

Tipuri de post

Postul poate fi de mai multe feluri:

  • Postul absolut– absența totală a mâncării și a lichidelor. Cel mai bun mod de eliminare a toxinelor din corp.
  • Post doar cu apă– consumul doar de apă simplă. Aceasta poate fi înlocuită cu apă energizată natural prin expunerea la soare și vânturarea ei. Durata postului poate fi de la 2 zile până la 3 săptămâni. După astfel de post realimentarea trebuie făcută treptat, cu alimente ușoare pe o durată egală cu cea a postului.
  • Post de crudități- constă în consumarea legumelor crude și a sucurilor de crudități. Poate fi ținut între 3-40 de zile.
  • Post cu ceaiuri și sucuri- permite consumul de ceaiuri din plante medicinale neîndulcite și sucuri de legume, maxim 500 ml pe zi. Durata postului este de 3-6 săptămâni.

Câteva exemple de sucuri

  • 230 ml morcov + 150 ml țelină + 80 ml ridiche / sfeclă roșie
  • 240 ml morcov + 200 ml + țelină + 60 ml pătrunjel
  • 290 ml morcov + 170 ml spanac
  • 240 ml morcov + 100 ml mar + 80 ml sfeclă roșie
  • Post cu zeamă de legume- prevede consumul doar de zeamă de legume, fără alte alimente sau apă. Legumele se taie mărunt și se lasă în apă 10-12 ore, apoi se consumă doar apa. Se poate ține între 3-7 zile până la 40 de zile.

Alte forme de post

  • Consumul de fructe și iaurt, pe o perioada de 3-5 zile, iar la finalul postului să se consume o ceașcă cu ulei de măsline presat la rece. Acest ulei are rol de curățare a vezicii biliare și intestinelor.
  • Consumul de ceai de urzică (primăvara și toamna). Se bea până la 2 litri de ceai pe zi. Urzica este bogată în fier, ea ajută și la curățarea sângelui.
  • O alta metodă foarte simplă și la îndemâna oricui este cura de dezintoxicare cu ulei de măsline sau ulei de cocos. Se începe în perioadă cu lună în descreștere și durează 8-14 zile.

Metoda poartă numele de Oil Pulling– contribuie și la eliminarea bacteriilor din cavitatea bucală și totodată asigură dinți și gingii sănătoase.

Dimineața înainte de a vă spala pe dinți luati o lingură de ulei de măsline / ulei de cocos, dar atenție să nu înghițiți deloc ulei. În plus se poate adăuga și o  picatură de ulei esențial de Clove (cuișoare) sau Tea Tree, iar apoi se „plimbă” prin gură, printre dinți acest amestesc timp de 10-20 minute. După acest timp se aruncă, se clătește cu apă călduță gura și apoi se spală bine dinții. Datorită acumulării toxinelor din organism, uleiul va capăta o culoare albă și va fi dens ca o maioneză.

  • Anumite probleme de sănătate sunt datorate  de paraziți. Cea mai simplă metodă naturala de deparazitare constă în consumarea, în cure periodice a semințelor de dovleac crud. Dimineața pe stomacul gol se consumă câte un pumn de semințe pe o perioada de 7 zile. Se mai poate adaugă consumul de ceapă, usturoi și ulei de cimbru.

Să ții post de mâncare nu este un exercițiu foarte greu de îndeplinit, însă să ții mintea curată, sufletul liniștit și împăcat este o adevărată luptă cu tine însuți. Cred că acest exercițiu din urmă este cel mai greu deoarece necesită să înțelegi rostul existenței noastre pe acest pământ.