Apa, elixirul vieţii!

 „Ce-ţi pasă ţie chip de  lut, Dac-oi fi eu sau altul?” Lutul- inima- este lipsit de sângele vieţii şi a existenţei: apa.

            Un îndemn,  o cerere, o poruncă! Ai grijă de viaţă (de tine), ai grijă de apă (de ceea ce eşti)! De ce să protejăm mediul, de ce să avem grijă de apă când sunt atâtea mări, oceane?

Viaţa noastră  se desfăşoară pe două mari axe: timp şi spaţiu. Într-o lume modernă în care nu ne mai gândim la generaţiile viitoare, la resursele de sol şi subsol necesare, în care nici pentru propria persoană nu acordăm importanţa necesară, permanent se produce un dezechilibru în relaţia natură – armonie – om. Se mediatizează frecvent idei legate de masivele defrişări, alunecările de teren, dispariţia de tipuri de plante şi animale ca urmare a distrugerii habitatului lor, poluarea mediului,  a apei.

            Decodificată în cuvinte, viaţa înseamnă mai mult decât a exista, mai curând a cultiva responsabilităţi faţă de mediu ce se reduce la elementele primordiale: aer, pământ, plasmă şi apă sau în verbe: respir, consum, simt deci trăiesc! În complexitatea lor, constituie principalele resurse pentru o societate de consum în care actorii sociali se află într-o emulaţie continuă pentru existenţă. Dezideratul de  a avea o viaţă bună, manifestat printr-o preocupare permanentă în controlarea aspectelor negative, depinde de o singură condiţie: grija faţă de natură.   Puterea vieţii stă în apă, ea deţinând supremaţia întrucât suntem ceea ce avem, facem şi consumăm, iar preocuparea noastră pentru existenţă trebuie să fie o preocupare pentru apă!

            Mai întâi, din perspectivă economică, apa este considerată o marfă vândută de marile corporaţii alături de petrol, fapt ce determină importanţa ei incontestabilă. Devenind aurul albastru al secolului XXI, pe locul doi după aurul negru (petrol), apa a ajuns să fie resursa vieţii, reprezentând un procent de 60% din corpul uman, ce nu poate fi obţinută din altceva şi nici înlocuită.  Nici măcar aerul pe care îl respirăm nu înseamnă doar oxigen şi atunci, dacă nu există apă adaptată nevoilor tuturor, iar noi nu putem să o fabricăm, soluţia ar fi o preocupare practică pentru aceasta.

             Într-un secol al vitezei, marcat de dezvoltarea tehnologiei, industriei, de creşterea populaţiei, principiile noi apărute sunt aplicate inclusiv apei. Poluarea trasează demarcaţia dintre viaţă şi sursa ei- apa. Eludând orice cod deontologic, în România şi în străinătate, numeroase industrii, ferme de animale, deversează în râuri substanţe poluante: nitriţi, nitraţi, ceanuri sau le depozitează în condiţii improprii, fapt ce determină infiltrarea acestora în pânza freatică ce constituie apa de la robinetul omului modern. Impedimentele în realizarea acestui fenomen sunt uşor eradicate, însă repercusiunile se resimt acut în rândul populaţiei. O mai bună supraveghere a industriilor ar putea reduce semnificativ efectele lor, concomitent şi instalaţiile de tratare a apei ce implică nişte costuri exorbitante. Foarte multe specii de animale mor ca urmare a distrugerii habitatului- în Marea Neagră au fost găsiţi delfini şi broaşte ţestoase intoxicaţi cu diverse substanţe. Acestea, nicidecum intempestive, sunt rezultatul iresponsabilităţii umane, nu a unui destin implacabil. Dacă lipsa apei cu ale sale caracteristici iniţiale conduce la moartea animalelor, în prima fază faptul fiind considerat anodin, la rândul lor, dispariţia antrenează indubitabil îmbolnăvirea sau decesul fiinţelor umane. Omul îşi cauzează moartea! Viaţa nu poate fi concepută în absenţa apei pentru că un om nu poate trăi nouă zile fără hrană, dar fără apă cel mult o zi.

            Privind din altă perspectivă, apa- ca o parte din viaţa indivizilor, este inegal împărţită: 2,5 miliarde de oameni nu au acces la apă potabilă; la nivel planetar, două din cinci persoane nu beneficiază de condiţii elementare de igienă, iar zilnic mor 3800 de copii din cauza bolilor generate de absenţa apei. Aceasta este un resort al sănătăţii individului şi a celorlalte fiinţe vii. Aspectul prezentat poate fi susţinut şi de situaţiile mediatizate în care absenţa apei timp de căteva ore în instituţii este resimţită acut. Igiena corporală nu poate fi realizată pentru că, în aceste circumstanţe, nici şerveţelele umede nu ar mai exista, apar astfel o mulţime de microbi ce afectează direct starea de sănătate.

  Viaţa presupune existenţa unor condiţii optime de trai şi a unor resurse care să le susţină. Expresia „mens sana in corpore sano” nu ar fi realizabilă în absenţa apei- resursa vitală prin faptul că asigură condiţiile elementare de igienă.  Apa constituie un subiect predilect al  prezentului ca urmare a degradării permanente, în condiţiile în care în 2020 se preconizează că România va rămâne fără apă în pofida numărului ridicat de râuri ce străbat teritoriul şi  a circuitului apei în natură.

            Nu în ultimul rând, viaţa înseamnă şi ceilalţi, urmaşii,  astfel, este indispensabilă conservarea resurselor de apă pentru generaţiile viitoare care se poate realiza prin păstrarea calităţii, dar şi prin reducerea consumului, posibil prin: utilizarea în mod raţional a apei la treburile gospodăreşti, închiderea robinetului în timpul spălării pe dinţi, înlocuirea efectuării unei băi cu un duş, păstrarea apei de ploaie, verificarea periodică a garniturilor robinetului pentru preîntâmpinarea eventualelor scurgeri.

            În consecinţă, apa, ca parte integrată în existenţa individuală şi colectivă într-o societate pragmatică, necesită acordarea unei griji permanente. După cum, pentru sănătatea oamenilor au apărut medicamente, medici, spitale, în acelaşi registru trebuie acţionat şi asupra ei, punându-se accent mai întâi pe metodele de prevenţie a degradării calităţii. Viaţa înseamnă ceilalți, nu numai noi.   Viitorul acestea rămâne incert în condiţiile în care politicile de protejare sunt ineficiente ca urmare a resurselor economice deţinute de marile industrii, pentru că o amendă pentru poluare este uşor de plătit şi este considerată infimă pe lângă beneficiile aduse de activităţile desfăşurate. Omul nu trebuie să fie în conflict cu natura fiindcă îi asigură existenţa, prin urmare, grija faţă de ceea ce suntem şi facem implică o grijă faţă de apă.

 Şi atunci… „Trăim în cercul vostru strâmt, norocul vă petrece, iar eu în lumea mea rămân nemuritor şi rece”- substanţele vitale (apa) sunt nemuritoare!