Succesul vine după ce accepți provocările
Succesul tău depinde de cât de mult îți lași mintea să lucreze lucruri mai mari decât crezi că le poți duce.
Am trăit o perioadă de timp sub influența unor gânduri care mereu mă determinau să cred că nu pot să fac lucruri mari ca alții. Mereu mă comparam cu cei din jur, îi vedeam mai buni decât mine, mai pregătiți și cu mai mult potențial.

Eram tristă că nu știam care este drumul meu, în ce direcție trebuie să merg.
Prin liceu am descoperit că îmi place să scriu, pe vremea aceea îmi găseam liniștea în versurile și poveștile pe care fără să mă gândesc le așterneam pe hârtie. Credeam că voi da la facultate de litere, însă am conștientizat că scrisul este doar o pasiune și cam atât. Am făcut o facultate de care nu mă leagă nimic acum, dar anii au trecut și eu tot în căutarea drumului meu am rămas o lungă perioadă timp, în care tot am cerut un răspuns la întrebarea mea.

Din fericire de aproape 4 ani știu ce vreau, am găsit răspunsul cel mult așteptat, bunul Dumnezeu mi-a deschis ochii minții și am înțeles care îmi este drumul. Zi de zi caut să mă perfecționez și acest pas ma ajută să simt ca nu doar iau, ci și dau o părticică din mine.
Și chiar dacă știu
Chiar dacă cunosc ce mă împlinește, cred că cel mai bine ne este atunci când conștientizăm că mereu este loc de mai mult și să adoptăm statutul de elev, doar așa vom reuși să ne creem un drum pe care să mergem cu încredere deplină.
Această atitudine ne ajută să ne găsim locul, ne determină să gestionăm mult mai bine lucrurile și totodată ne face să fim mai buni și mai puternici.

Acceptă provocările vieții
În orice domeniu de activitate cu siguranță sunt multe momente în care nu știi ce să faci, cum să procedezi, ce alegeri să iei. În astfel de situații bine este să nu privești în spate, să nu accepți retragerea care este calea cea mai comodă, ci fii dispus să acționezi. Când ții mintea ancorată în vederea găsirii unei soluții, să știi că ești mai aproape să fii un învingător, succesul este mai aproape de tine.
Provocările ne fac mai puternici, ne ajută să depășim barierele pe care tot noi ni le creem. Provocările ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să activăm în noi sentimentul că vom reuși.
Așa nu
Cred că cel mai rău lucru este să te compari cu lumea pe care tu o vezi mai puternică decât tine.
Comparația uneori poate crea o competiție îmbrăcată în invidie, răutate, din acest motiv consider că cel mai bine este să nu te compari.

Însă dacă îți plac comparațiile atunci uită-te în oglindă și compară cum ai fost ieri și cum ești astăzi. Ce plusuri a adus ziua de astăzi față de ziua precedentă.
Cu toții zilnic afișăm un anumit șablon, fie suntem mai buni, mai zâmbitori, mai veseli, mai organizați, mai optimiști, dar putem fi și opusul celor menționate.
Așa că alege zilnic să dai doar cei mai bun din tine.


