Cafeaua ne ajută sau ne înșală mintea?
Nu sunt adepta acestei băuturi care induce starea de bine, de relaxare de scurtă durată. În schimb ador mirosul de boabe de cafea proaspăt măcinate. Dacă aș avea ulei esențial de cafea, l-aș pune des în difuzorul de aromaterapie. Din punctul meu de vedere, cafeaua este excelentă pentru scrub.
Pare atât de inofensivă, se găsesc automate de cafea la orice colț de magazin, tot mai mulți tineri merg pe stradă cu cafeaua în mână. Parcă a devenit o modă să bei cafea oriunde ai fi, însă nu știu cât la sută din cei care consumă această băutură știu la ce riscuri se expun. Din păcate efectele se vor observa peste ani, când cu siguranță în multe cazuri este prea târziu, iar un corp obosit se reface greu.

CE FACE CAFEAUA?
Cafeaua are la baza un alcaloid natural numit cafeină, acesta stimulează creierul prin intermediul interferării adenozinei, un neurotransmițător care se fixează natural în jurul celulelor nervoase cărora le modifică activitatea.
Interesant este faptul că în urma absorbirii cafeinei, aceasta intra în competiție cu AMPciclic (al doilea mesager al adrenalinei și noradrenalinei). Rolul ei este de a crește starea de veghe, de bine și de forță pentru o perioadă de timp. Cafeaua ne dă o falsă putere, ca ulterior să resimțim efectele negative (iritabilitate, anxietate, migrene, colon iritabil, tulburări de somn, depresie, bătăi neregulate ale inimii etc.).
Mai este cunoscut faptul că accelerează pierderea calciului, iar din acest motiv apar timpuriu probleme de sănătate precum: osteoporoză, calculoza renală, probleme la nivelul stomacului, afectează vezica urinară, destabilizează producția de insulină și chiar poate afecta ficatul.

FIECARE ZI ÎNCEPE CU O CAFEA
Cafeaua de dimineață mult iubită și așteptată conform studiilor, pare să oferă pe moment curaj, putere pentru a începe o nouă zi, însă starea aceasta pozitivă este relativă, dispare repede de cele mai multe ori și se instalează o stare de apatie, oboseală sau confuzie mentală. Cafeaua provoacă reacții negative la nivelul pancreasului și rinichilor.
CAFEA DECOFEINIZATĂ
Ne păcălim că ar fi mai bună și sigură cafeaua decofeinizată, însă în esență este tot cafea, chiar dacă nu mai are cofeină. Este adevărat că nu mai are aceleași efecte, dar se consideră că ar fi responsabilă de creșterea valorii colesterolul din sânge.
Nu mai vorbim despre cum sunt depozitate boabele de cafea, cum sunt cultivate și mai ales cât de proaspete sunt în momentul măcinării.
Uneori ne este greu să recunoaștem că suntem dependenți de ea, însă dacă vrem să fim sinceri cu noi, atunci cântărim mai bine lucrurile și luam atitudine.
Cu cât ne simplificăm viața cu atât avem mai puține griji și probleme de sănătate.


