Nu alegem, ci suntem aleși pentru a face alegeri bune
Intuiția zice bine
Când eram adolescentă am iubit mult alimentație bazată pe lactate, nu am adorat niciodată carnea.
De câtiva ani nu mai am chimie cu preferințele culinare de acum cel puțin 12 ani. Sunt într-o continua schimbare, dar nu pentru că mi-am propus să ajung undeva, ci pur și simplu, simt că unele lucruri nu mai sunt compatibile cu mine. Zi de zi caut să aflu cât mai multe informații despre cum funcționează corpul uman și de ce resurse are nevoie. Din această dorință au apărut și anumite schimbări în viața mea.

Ne facem rău singuri fără să ne dăm seama
Dacă acum 12 ani consideram că mănânc sănătos doar pentru faptul că luam produse de la producători locali, acum îmi dau seama că nu doar alimentul contează ci și modul de asociere, starea lăuntrică și nu în ultimul rând modul în care privim viața.
Ce făceam și credeam că este sănătos
Simplu fapt că eram atentă de unde îmi procur alimentele, îmi aducea liniște și mă făcea să cred că totul e foarte bine. Cu timpul am înțeles că preparatele culinare clasice sunt una din cauzele unor probleme pe care le aveam (balonare, constipație, hemoroizi, infecții urinare repetate).

- Consumăm lejer ciorbă cu carne si tăieței pe care o servea cu smântână și pâine. Nu concepeam ideea de a mânca o ciorbă simplă fără cele menționate.
- Gogosi, papanași.
- Tocăniță de cartofi cu cârnăciori (făcuți în casă). Numai când ziceam că sunt toate făcute în casă era egal că totul este sănătos.
- Pilaf din orez alb, servit cu pâine.
- Salată boeuf servită cu pâine, ce mult apreciam această combinație, dar mereu mă simțeam balonată și mă constipam.
- Chifteluțe prăjite și servite cu pâine și cașcaval. Mai puneam un pic de muștar și gogoșari la oțet.
- Eram să uit de tradiționala tochitură cu multă brânză pe care de multe ori apucam să o consum tocmai seara. Nu-mi puneam problema ca este o combinație greu digerabilă, ci mă bucuram că mănânc produse naturale.
- Să mai trecem pe listă și tradiționalele sarmale servite cu smântână și mămăliguță.
Conștientizarea a venit la timpul ei

Nu regret nimic din toate câte am făcut, deoarece acele experiențe m-au ajutat să primesc în viața mea schimbarea într-un mod atât de natural. Acum, când alimentația mea este una bazată pe multe legume, salate, fructe, corpul meu îmi mulțumește și starea aceasta de bine mă încurajează să continui așa.
Nu fac nimic de nevoie, ci din placere, și cred că acest aspect contează enorm în vederea adoptării și altor schimbări pe parcurs.
Știu, totul pare complicat!

Primul pas este să simți că vrei altceva, după care se instalează dorința de a căuta alternative. Studiind cărți, materiale online și apoi informațiile adunate, îți recomand să le notezi ca să nu le uiți.
Cum putem face schimbări?
Spre exemplu puteți consuma o ciorbă cu carne (din surse sigure), dar în care să puneți multe legume tăiate un pic mai mari, ca ciorbă să fie mai consistentă. Așa puteți renunța la pâine și deja ați făcut un pas și o să vedeți o schimbare.
Tocănița de cartofi este foarte bună și fără carne dacă este asociată cu murături sau cu o salată de varza si morcov.
În cazul salatei boeuf, putem înlocuim cartoful cu conopidă, carnea cu ciuperci, maioneză poate fi clasică sau una vegană din caju. Vă garantez că iese o salată foarte gustoasă. Nu o mai putem numi salată boeuf, însă este o salată grozavă.
Al doilea pas este să cercetați mult mai intens acest subiect înainte să faceți schimbări majore și totodată să vă lăsați conduși de intuiție.

Aud frecvent fraza: „Eu nu știu să gătesc, eu nu am timp! ”
Și acum pun și eu doua întrebări:
Oare o să aibă cineva timp să gătească pentru tine cu suflet, mai mult decât ai putea tu să o faci?
Oare îi pasă cuiva de sănătate ta?
Mâncarea gătită de tine cu timpul va fi mai bună, mai gustoasă și cu siguranță va fi apreciată la un moment dat.
Nimeni nu s-a născut învățat, toți cei care sunt pe podium au în spate ore multe de exercițiu.
Voința, perseverența și dorința sunt cheia succesului în vederea împlinirii planurilor noastre.
Când mâncăm simplu, când alegem simplu, fără să ne dăm seama totul se simplifică.


