Lucrurile simple rămân mereu vii
Ne dorim să petrecem cât mai puțin timp în bucătărie, însă niciun restaurant, nu va putea oferi o mâncare plină de dragoste și resurse convertibile pentru corp. Nimic nu se compară cu mâncarea pregătită în casă. Pentru astăzi vă propun două rețete nostalgice pentru mine.
File din copilarie

Când eram copil bunica îmi pregătea, pâine data prin ou și prăjită, nu vă mai zic că cernea și un strat generos de zahăr peste aceste felii rumenite. Am ales să fac și eu această rețetă, dar într-o variantă mai sănătoasă.
Aveți nevoie de:
- lapte vegetal cam 200 ml
- 3 oua
- 5 felii de pâine
- o ceapa mică
- sare
Feliile se trec repede prin lapte, să nu se umezească prea tare, apoi prin oul bătut bine cu o furculiță, în care am adăugat și ceapa tocată mărunt. Feliile de pâine se coc într-o tigaie de fontă, încălzită bine în prealabil. Se coc la foc mic pe ambele părți.
Eu pe deasupra pun feliuțe de avocado, cașcaval ras și câteva bastonașe de ardei kapia.
Vinete făcute în tihnă

Imi amitesc cum bunica cocea vinetele afară pe o tablă și nu folosea vase de metal, ci doar de lemn și un bol de plastic, ca vinetele să nu se oxideze. Toca vinetele cu un cuțit de lemn, le amesteca cu lingura tot de lemn cu multă trudă.
Vinete cu maioneză îmi făcea mama, iar eu am găsit interesant să înlocuiesc maioneza cu smântână și să adaug ardei copt și puțin muștar.
Avem nevoie de:
- 4 vinete
- 1 ardei kapia
- 2 linguri de ulei de măsline
- 3 linguri de smântână
- o linguriță de muștar
- sare după gust
Se coc legumele, se lasă la scurs, eu prefer să le pun într-un săculeț textil. Uneori le toc cu ajutorul unei linguri de lemn, alteori le pun în blender și le mixez. Adaug treptat celelalte ingrediente.
Imi place foarte mult această variantă și merge servită pe pâine prăjită și cu puțină ceapă tocată mărunt.
În varianta de post, înlocuiesc smântână cu fulgi inactivi de drojdie.
Să ne conectăm cu amintirile frumoase din anii copilăriei, să le oferim copiilor noștri experiente unice, care să devină amintiri peste ani.


