Bucură-te mereu de ceea ce ai
Am luat un pahar mare de apă, (apa ne hidratează fiecare celulă), am deschis laptopul și am început să scriu în liniștea deplină a dimineții. Mereu m-a fascinat șahul, este un joc care te ține ancorat într-o competiție în care dacă ești slab vezi doar piesele pierdute, însă dacă vrei să crezi că poți fi învingător te gândești doar la cum poți câștiga cu piesele care ți-au rămas. Aceiași strategie se pliază foarte bine și în viata reală, să căutăm mereu soluții.
Acceptă totul așa cum vine
Am înțeles că nu este bine să ne dorim să treacă timpul mai repede, să se rezolve toate problemele și să ajungem în starea aceea fără griji și responsabilități, crezând că de acolo începe viața roz. Deoarece cursul vieții nu este fix cum ne imaginăm, ci plin de surprize. Fiecare zi ne face mai puternici, mai plini de energie, mai aproape de divinitate.
Lucrurile se întâmplă toate în ritmul în care trebuie să se desfășoare. Oricât de mult am vrea să le grăbim, ele nu se grăbesc, pentru că nu a sosit timpul împlinirii lor. Având răbdare, căutând sensul lucrurilor și lăsând totul să vină în ritmul său, atunci ne simțim împăcați și de cele mai mai multe ori reușim să facem lucruri mai mari decât ne-am imaginat.

Ia tu deciziile că să nu le ia alții înaintea ta, dar pentru tine
În ultimul an, am înțeles că nu este bine să rămâi influențat de părerile lumii, ci să cauți mereu să rămâi pe direcția ta, indiferent cât de mult cei din jur te pot descuraja.
Așa devii puternic, îți descoperi calitățile și simți că alegi tu și nu ceilalți aleg pentru tine.
Când simți că ești blocat, respiră adânc, nu te gândi la blocaj, ci privește cerul, amintește-ți ca nu ești singura persoană care traversează astfel de etape ale vieții și cere ajutor, nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Când îți golești mintea de gândurile care te apasă prinzi putere. Găsește modul prin care reușești să te deconectezi de starea pe care o ai. Eu ador să merg într-un loc liniștit, singură și să meditez la viata mea, să pun în balanță starea care mă apasă și toate lucrurile frumoase din viața mea. Așa constat mereu că darurile sunt mai multe și mai mari decât starea pe care o am.
Cel mai mare dar este că pot acum să scriu aceste rânduri, că m-am trezit dimineață, și am putere să abordez o starea pozitivă, gândindu-mă la lucrurile minunate din viața mea. Apoi că am o familie și sunt bine toții, că văd soarele, că pot face orice în mod independent, că sunt și astăzi alături de cei dragi.
Tristețea ne determină să uităm lucrurile esențiale ale vieții, ne face să vedem ceea ce ne lipsește pe moment și uităm lucrurile esențiale.


